Home 1st Congress Cuvânt de salut

Cuvânt de salut

634
SHARE

Cuvânt de salut

Am o deosebită plăcere de a saluta Curţile Constituţionale membre ale Asociației Justiției Constituționale din Regiunea Mărilor Baltică și Neagră (BBSJ) la I-ul Congres al Asociaţiei, prilej cu care felicit Curtea Constituţională a Republicii Moldova în calitate de gazdă a acestui eveniment.

Constituirea acestei organizații constituie un eveniment de o semnificație deosebită, deschizînd calea unui nou nivel de dezvoltare a cooperării dintre curțile constituționale precum și o apropiere și mai consolidată între Republica Moldova, Ucraina, Lituania și Georgia, state care sunt unite prin obligația de a respecta și proteja aceleași valori democratice europene, prin istoria lor comună și prin dificultăți curente comparabile.

În evoluţia statului nostru democratic, Constituţia a fost mereu un factor stabilizator în societate, fiind un document cu semnificaţie specifică nu doar în plan juridic, ci şi în context politico-istoric, iar supremaţia Constituţiei este garantată de către Curtea Constituţională, definită de legiuitorul constituant ca unică autoritate de jurisdicţie constituţională, independentă în raport cu orice altă autoritate publică.

Curtea Constituțională reprezintă unul dintre pilonii cei mai importanţi ai sistemului de garanţii constituţionale, care asigură funcţionarea democratică a societăţii şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Tocmai de aceea, Curţii Constituţionale, suplimentar rolului pe care îl îndeplineşte legiuitorul, îi revine rolul de a asigura transpunerea în viaţă a prevederilor constituţionale, prin transformarea normelor constituţionale in abstracto în reguli de viaţă in concreto.

Rolul jurisdicţiei constituţionale este anume în a atrage în albia firească a justiţiei constituţionale orice deviere de la mecanismele constituţionale statutare, atunci când dife­rite forţe poli­tice nu au capa­ci­ta­tea de a acţiona în mod res­pon­sa­bil, asigurând astfel stabilitatea şi dezvoltarea democratică într-un stat de drept, îndeosebi necesitatea respectării independenței și suveranității statelor, precum și a integralității lor teritoriale.

În ultimul timp este de remarcat o complexitate şi un dinamism al jurisprudenţei constituţionale în statele din regiunea Mării Baltice şi Mării Negre, care pornind de la valorile Statului de drept sunt orientate spre realizarea angajamentelor consolidării valorilor spaţiului democratic european. Îndeosebi unul dintre scopurile justiţiei constituţionale a statelor Parteneriatului Estic în ultimii ani, îl constituie protecţia identităţii constituţionale a statului.

Pornind de la problematica comună a jurisdicţiilor constituţionale din spaţiul ţărilor membre BBCJ, se vede a fi iminentă necesitatea consolidării independenței curților constituționale, or asigurarea independenţei lor reprezintă un factor semnificativ pentru garantarea democrației și a statului de drept, precum și supremației Constituției.

Pornind de la exemplul Republicii Moldova, în cei 20 de ani ai activităţii sale Curtea Constituţională a avut parte în activitatea sa de provocări, cercetări şi realizări eminente.  Valorile Constituţiei trebuie să dăinuiască peste timpuri iar rolul unei Curţi Constituţionale constă în a lua măsuri de protecţie şi stabilitate a acesteia.  În același timp, deoarece o Constituţie nu este un act suicidar, ea trebuie să dispună de reguli ce permit propria revizuire şi interpretare evolutivă, ţinând cont de circumstanţele istorice şi geopolitice ale unei societăţi la o anumită etapă a dezvoltării sale.

Evoluţia constituţionalismului a dovedit deja că o Constituţie trebuie citită nu doar textual, or, fiind un act integru, citirea ei trebuie să se facă pornind de la valorile care determină stabilitatea statului de drept. Tocmai prin controlul de constituţionalitate se pot atenua crizele politice sau se poate cultiva inclusiv o cultură politică.

Constituirea BBCJ este de bun augur şi vine tocmai ca o reflecţie a jurisdicţiilor constituţionale de a împărtăși obiectivul comun de promovare a schimbului de informații privind practicile jurisdicționale în materie de drept constituțional, în vederea implementării aspiraţiilor lor europene, a statului de drept şi a supremaţiei drepturilor fundamentale în cadrul Parteneriatului Estic, dând dovadă de solidaritate în apă­ra­rea prin­ci­pi­i­lor juri­dice inter­na­ţio­nale.

Respectarea valorilor statului de drept intervine ca o garanţie în asigurarea păcii şi securităţii regionale şi internaţionale.

În încheiere, vreau să urez participanţilor la reuniune discuţii productive şi utile în a descoperi noi dimensiuni de cercetare a cooperării constituţionale în jurisprudenţa şi doctrina statelor din regiunea mării Baltice şi mării Negre.